duminică, 7 aprilie 2013

După 1989, două surori au rămas în continuare la putere şi nedespărţite: politica şi corupţia!






Sper că după citirea acestor două articole de presă 

veţi reuşi să ajungeţi la o singură şi jalnică concluzie!


Dacă  "zbirii lui Voiculescu sunt 

specialişti ai dezinformării" 

şi tot ei conduc şi azi (USL) România,  

 atunci, 

de ce nu revenim la ceauşism (PCR) ?


Redăm în continuare articolul integral din Deustche Welle:


Încape, dacă e vorba de vesta unui oligarh ca Dan (Felix) Voiculescu, fostul turnător al poliţiei politice comuniste devenit, după 1989, mare capitalist.

Cine e Vociulescu, de unde vine şi ce vrea, precum şi modul în care şi-a dobândit şi îşi exercită puterea reiese, cu lux de amănunte, dintr-un foarte amplu articol apărut miercuri în influentul ziar conservator german, Frankfurter Allgemeine Zeitung. Semnat de excelentul cunoscător al mediului politic şi economic românesc care este Karl-Peter Schwarz, articolul se intitulează simplu, „Imperiul varanului”.

„Voiculescu n-are nevoie să se afle în prim-planul politic. Ex-informatorul securităţii e, oricum, omul care posedă cea mai mare putere în România”, scrie ziaristul german. Care evocă între altele aiuritoarea propunere a preşedintelui de onoare al „Partidului Conservator”, Dan Voiculescu, de militarizare a fiscului românesc.

Ideea, numai bună de aplicat într-un regim de mână forte, într-o dictatură sau republică bananieră, pare nu tocmai la locul ei într-o democraţie. Dar mai este oare România o democraţie?






AMENDAMENTUL IORDACHE: Corupţii interceptaţi pe mandat de siguranţă naţională SCAPĂ. Reacţia deputatului PSD: ”Dacă l-am propus, l-am propus. De ce să îţi explic ţie?”






FOTO: Răzvan Chiriţă-Mediafax
 
Deputatul PSD Florin Iordache a propus modificarea legii 51/1991, prin care procurorii nu mai pot utiliza în dosarele de corupţie interceptările realizate pe mandate de siguranţă naţională. Beneficiarii unei asemenea modificări sunt inculpaţii din dosarele de corupţie care conţin interceptări pe mandat de siguranţă naţională. 

Un exemplu în acest caz este cel al fostului senator PSD, Cătălin Voicu condamnat de Curtea Supremă la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Acest amendament a mai fost propus şi de Ministerul Justiţiei, care însă l-a eliminat la cererea SRI. Contactat de gândul, deputatul Florin Iordache a refuzat să explice de ce a propus amendamentul.

În Comisia Juridică a Senatului, de miercuri, 4 aprilie, senatorii jurişti au discutat despre modificările aduse legii 51/1991, care reglementează modalitatea de emitere şi punere în practică a interceptărilor pe mandat de siguranţă naţională. Ministerul Justiţiei a trimis un pachet de legi, printre care şi modificările aduse legii 51. În esenţă, MJ a transpus prevederile din legea Legea 535/2004 privind combaterea terorismului în legea 51/1991. Astfel că mandatele de siguranţă naţională trec pe la procurorul general şi se emit numai după ce sunt avizate de judecătorii de la Curtea Supremă. Din 2004, când a fost adoptată legea 535, procedura a fost cea amintită mai sus. În proiectul trimis de MJ, se preciza că aceste mandate se dau pe o durată de şase luni şi pot fi reînnoite pe maximum 2 ani.

La proiectul de lege a fost inclus un amendament controversat, care practic anulează dosarele de corupţie care conţin interceptări pe mandate de sigiuranţă naţională. Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Comisia Juridică de la Senat următorul amendament: ”Art.129 - (1) Datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit Codului de procedură penală, cu propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a încheierii şi a mandatului prevăzute la art.125. Convorbirile sau comunicările interceptate se ataşează procesului-verbal prevăzut în art.61 din Codul de procedură penală numai în măsura în care acestea au vizat   infracţiuni   contra   securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale”.






Şi după toate acestea, în sfârşit,
după 23 de ani de instabilitate pe plan social şi politic
aflaţi o veste îmbucurătoare:
înfiinţarea unui nou partid, cu numele:


ALIANŢA LEGE ŞI ORDINE ( ALO ), 
care "are drept scop dezvoltarea şi modernizarea societăţii româneşti prin promovarea şi punerea în practică în România a doctrinei ordoliberale contemporane de vocaţie germană, 
cu elemente sociale de tradiţionalism de tip japonez.









Fraza de încheiere a acestui Program Politic al Partidului ALO este următoarea:
Aceasta este şansa noastră,
pe care nu avem voie să o pierdem!





C O M U N I C A T  CU “D A R” 
( D e s t e a p t a – t e  A C U M ,  R o m a n e ! )







Sursa: MCP Press Agency, Mihai Georgevici

Un comentariu: