COMUNICAT PENTRU ROMANI: RENAŞTEREA TRADIŢIILOR ROMÂNEŞTI

I N V I T A Ţ I E

Sub înaltul patronaj al distinsei d-nei. prof. univ. dr.

PAULA POPOIU, Director General

al MUZEULUI SATULUI „DIMITRIE GUSTI”

Scriitorul-compozitor Marin Voican Ghioroiu şi

solista Rodica Anghelescu Gabriela

au onoarea şi deosebita plăcere să vă invite

cu ocazia lansării volumului:

CU ANTON PANN în cârciumioară ”La Deşliu”

şi a C.D.-lui „ARONII ÎN LUMINĂ”,

urmat de un

program artistic susţinut de

soliştii Ansamblului Artistic „CIOCÂRLIA”.

Va conferenţia d-na prof.univ.dr.
DOINA IŞFANONI.

Evenimentul va avea loc duminică 08.decembrie 2013, ora 14,00 în sala Victor Ion Popa din şos. Kiseleff nr. 30

ASCULTÂND PE ANTON PANN

ŞI-A LUI VORBĂ ÎNŢELEAPTĂ

Trag cortina ca pe-o spumă,

Totu-i viu ca şi-altădată...

Gluma dacă-i spusă bine –

Cu plăcere e gustată.

Vorba prinde să se lege,

Descreţind a noastre frunţi...

Veţi petrece, se-nţelege...

„Snoava-i bună şi nu-i rea...

Când presari piper pe ea”.

Mai o cobză, un ţambal...

Dacă-i bal, să fie bal!

Ascultă cucul când cântă,

Dar apucă-te de muncă!”

Marele Pann... de-ar fi ştiut,

Cum roata vieţii s-a-nvârtit;

Vă spun cinstit: „Ar fi-nlemnit!”

Azi pe scena vieţii cântă

Lupii aclamaţi de turmă...

„De-aia nu găsiţi de muncă!”

Ne-ar spune cel înţelept:

„I-aţi ales să vă conducă,

Cu minciuni v-au tras în piept”.

CĂUTÂND ÎN CARTEA VREMII

Pe rafturi prăfuite... am găsit prin „Cărţi sfinţite" comori nebănuite, scrise de minţi strălucite, din care am aflat că românul fiind poet din naştere şi-nţelept din fire, întotdeauna şi-a făcut timp să scrie învăţături pentru urmaşi.

Anton Pann, scriitor şi compozitor „Finul Pepelei cel isteţ ca un proverb” nume de faimă ce ia fost dat de vievodul Limbii Româneşti, Mihai Eminescu, în poemul „Epigonii”, neducând lipsă de geniu, slujind cu demnitate şi credinţă întru propăşirea ţării, ridicarea românului prin învăţătură, a păstrării limbii, tradiţiilor, obiceiurilor şi portului, prin vorbe de duh culese şi alese din Grădina luxuriantră a folclorului, a reuşit să adune o zestre de suflet nepreţuită, din care putem să aflăm când citim că multe "beteşuguri" ce-l carcterizează pe om... când nu ţine seama de vorba cu tâlc a celor din jur, realitate pe care o trăim şi astăzi, ajunge „de râsu-plânsu’– c-aşa-i dânsu...” iar „prieteşugurile” nu se leagă, devin... apă chioară de la moară: „pe-o ureche cum intrară, pe cealaltă şi zburară”.