miercuri, 17 octombrie 2012

MERSUL CORUPŢIEI PIRAMIDALE



PIRAMIDA CORUPŢIEI ÎN STAT. Slăbiciunile demnitarilor: bani, sex, mâncare

EVZ vă prezintă schema după care se ia şpaga la toate nivelurile. Preferințele corupților se diferențiază după scara ierarhică. La vârf, banii fac legea. Sexul rămâne mai ales privilegiul magistraților. La mâncare poftesc toți, indiferent de rang. Exemplele sunt relevante.

Pe lista procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sunt atât persoane cu funcţii importante în stat cât şi din josul administraţiei publice. De şapte ani încoace, 1.500 de oameni au fost condamnaţi definitiv pentru astfel de fapte. Cei mai mulţi au ajuns după gratii în ultimii doi ani, la capătul unor anchete anevoioase şi a demersurilor din Justiţie.
Numai anul acesta au fost condamnate definitiv 11 persoane cu funcţii importante. EVZ a făcut o analiză a cazurilor cercetate de procurorii anticorupţie, în perioada 2005-2012, cât timp la şefia acestei instituţii s-a aflat Daniel Morar. Aceasta arată că, în funcţie de postul în care este cocoţat, atât alesul cât şi funcţionarul, preferă mita în bani, sex şi mâncare.
Miniştrii: deturnări de fonduri
Ioan Avram Mureşan (foto), fost ministru al Agriculturii. Condamnat definitiv la şapte ani închisoare pentru deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi de fals intelectual. A fost acuzat că a schimbat destinaţia unui ajutor nerambursabil trimis de SUA şi a scos ilegal din rezerva de stat cinci mii de tone de ulei.
Adrian Năstase, fost prim-ministru. Condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Acuzat că a primit foloase necuvenite în valoare de 553.275,5 euro.
Decebal Traian Remeş, fost ministru al Agriculturii. Trimis în judecată pentru trafic de influenţă în dosarul „Caltaboşul”. Condamnat la trei ani închisoare, a făcut recurs.
Zsolt Nagy, fost ministru al comunicaţiilor şi Tudor Chiuariu, fost ministru al justiţiei. Trimişi în judecată pentru abuz în serviciu, alături de fostul şef al Poştei Române Mihai Toader, pentru un prejudiciu de 8.619.787 euro.
Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor. Trimis în judecată pentru luare de mită, instigare la fals şi uz de fals pentru foloase necuvenite de 9,2 miliarde lei vechi.
Parlamentari: trafic de influenţă
Virgil Pop (foto), deputat. Condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă. A primit 130.000 de lei si 30.000 de euro de la un om de afaceri pentru a-i aranja contracte cu statul.
Dan Ilie Morega, deputat. Condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sponsorizări ielegale şi obţineri de foloase pentru PNL, în perioada în care acesta era preşedintele filialei Gorj a Partidului Naţional Liberal.
Cosmin Popescu, deputat. A fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului. Acuzat de fals intelectual, în dosarul „Strămutaţi de lux”, din Târgu Jiu.
Cătălin Voicu, senator. Judecat pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri după ce i-a cerut afaceristului Costel Căşuneanu peste 200.000 de euro pentru a interveni în favoarea lui într-un proces la ÎCCJ.
Dan Voiculescu, fost senator. Trimis în judecată pentru folosirea influenţei pentru obţinerea banilor, bunurilor sau a altor foloase, respectiv spălarea de bani. Este judecat pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.
Oamenii legii: mită în bani, alimente şi sex
Ioan Berghezan. Fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare. E acuzat că a primit 40.000 de euro şi a intervenit pe lângă alţi magistraţi pentru pronunţarea unei decizii judecătoreşti favorabile mituitorului.
Valentin Popescu. Fost vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani. A fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, în luna mai, anul acesta. Acuzaţia: şi-a folosit influenţa în soluţionarea proceselor. A primit şi o şpagă originală: o partidă de sex de la o femeie cu 23 de ani mai tânără, al cărei proces îl judeca. A fost interceptat de SRI în timp ce se afla la un motel cu "mituitoarea".
Maria David. Judecător ÎCCJ. A fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Ar fi primit de la un om de afaceri peste 200.000 de euro pentru a interveni la colegi. Decizia poate fi atacată cu recurs.
Comisar şef Dorin Militaru. Ofiţer de poliţie la I.P.J.Caraş – Severin. Arestat pentru trafic de influenţă după ce a primit 1.000 de euro de la un tânăr pentru a-l ajuta să se angajeze ca pompier.
Inspector Ionuţ Priboianu. Ofiţer de poliţie judiciară la IJP Constanţa. Este acuzat de trafic de influenţă. A fost prins în timp ce negocia o mită de 25.000 de euro, bani ceruţi pentru a interveni pe lângă şefi să "rezolve" un dosar penal.
Comisar Cristian Florescu, IPJ Argeş. Judecat pentru trafic de influenţă, luare de mită, abuz în serviciu. A primit produse alimentare şi nealimentare pentru a asigura protecţia unor comercianţi.
Parfumul banilor din Vamă duce la şefi
Viorel Comăniţă (foto), fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor (A.N.V). Trimis în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, care a pus la cale un mecanism evazionist prin care nu s-au plătit accize la 33.000 de tone de motorină, vândute ca produse petroliere inferioare. Bugetul de stat a fost prejudiciat cu 15.203.024 euro.
Alain Modrea, fost şef în Direcţia Vamală Cluj. A fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă, sentinţa nefiind definitivă. A fost reţinut pentru o mită de 4.000 de euro de la un patron pentru ca subordonaţii săi să dea o amendă mai mică în urma unui control.
Eugen Grosu, funcţionar vamal. Procurorii DNA spun că a primit 37.000 de euro pentru a interveni pe lângă vameşii din Biroul Vamal Constanţa Sud – Agigea ca să acorde liber la vamă unui container din China, ce conţinea parfumuri contrafăcute.
Oliwer Ghirişan şi Victor Laurenţiu Stănescu, lucrători vamali de la Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti. Cercetaţi pentru luare de mită, după ce au primit 5.000 de lei, pentru a nu aplica unei firme o amendă.
Directori de la stat: plăţi ilegale
Florin Fulger, fost director general al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu” SA. Trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de directorul economic Liliana Pop şi de juristul companiei, Dorian Vlăsceanu, după ce au semnat două acte adiţionale la contractul de execuţie de lucrări de reparaţii prin care a fost modificat preţul lucrărilor. Pagubă de peste 23 de milioane de lei la Ministerului Transporturilor (MT).

Victor Butean, fost director al Direcţiei Sanitar-Veterinare din cadrul Agenţiei de Sănătate Publică a MT. Este acuzat de luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ilegale, constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani. A fost trimis în judecată în „Lotul aviara”, alături de 14 persoane. Operaţiunea de dezinformare a fost urmată de cumpărarea unor produse în beneficiul lor şi au făcut o pagubă statului de 5,8 milioane euro.
Baronii locali: licitaţii, fonduri europene
Constantin Nicolescu, preşedinte CJ Argeş. Acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi fals intelectual prin folosirea de acte false la o licitaţie pentru care s-au alocat peste 1,2 milioane euro, fonduri PHARE. Suma a fost încasată de o firmă care i-a dat şi un spaţiu comercial.
Radu Vasile Bica, vicepreşedintele CJ Cluj. Este acuzat de luare de mită după ce a primit 25.000 de euro ca să furnizeze informaţii pentru câştigarea unei licitaţii de serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena.
Gheorghe Roman, vicepreşedintele CJ Ilfov. Este acuzat de trafic de influenţă, alături de Apostol Muşat şi Adrian Mladin, primarii comunelor ilfovene Snagov şi, respectiv, Jilava. Cei doi edili au fost arestaţi sub acuzaţia de trafic de influenţă, fals intelectual şi instigare la spălare de bani într-o afacere de schimb ilegal de terenuri în urma căreia ar fi beneficiat de 2,5 milioane de euro.
Sorin Apostu, primar al municipiului Cluj Napoca. Judecat pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani, fals, trafic de influenţă. Acuzat că a luat mită 545.717 lei de la patronii unor societăţi care au contracte cu Primăria.
VEZI SCHEMA INFRACŢIUNILOR SĂVÂRŞITE DE DEMNITARI


CITIŢI ŞI:
Alte materiale:



Cauzele corupţiei în structurile politice 


 


ROMANIA SE AFLA PE CALEA CONSENSUALITATII ABISALE





La postul de televiziune A3 a fost adresata telespectatorilor intrebarea: 

CINE A CASTIGAT MECIUL DE AZI? POPULARII SAU USL? 

Rezultatul acestui meci este NUL, deja cunoscut ("USL egal PDL egal aceeaşi mizerie") dar, scorul final il veti cunoaste dupa alegerile parlamentare care vor urma, cand PP-DD ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Poporului_–_Dan_Diaconescu va inclina balanta in favoarea crestin-democratilor, majoritari in Europa si nu a ateilor, preponderenti in USL (partid care are dificultati de credibilitate incepand cu data de 3 iulie a.c.plagiat, frauda electorala comunista, etc.) 

Consider ca urmatorul videoclip este convingator:











Pe BECALI (de la USL), banii l-au făcut să devină orb!




Dan Nica și firele șpăgii pentru „112”. EVZ a descoperit veriga lipsă în scandalul mitei de 7 milioane de dolari de la Ericsson




Senatorul Mircea Andrei: 
„În realitate USL a micşorat 
pensiile şi salariile”









la 7.403.836 de voturi?






Este posibil sa creasca in sondaje USL, cu aceste dezvaluiri publice?

http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?pid=8626#p8626


 

De-ale USL-lui!

http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?pid=8627#p8627

 

AJUNGE, URMEAZĂ "MCP"! 

( MECIUL COMUNITĂŢII PUTERNICE )

http://www.youtube.com/watch?v=wtLRKSVepp4


 

Ponta şi Antonescu sunt responsabili 
de dezastrul din vară!

  Sursa: MCP Press Agency, Mihai Georgevici


2 comentarii:

  1. Si probabil multi ar trebui sa ajunga in spatele gratiilor .
    Iar noi platim pentru toate faradelegile lor .
    sa speram ca vom primi drepturile de pensie ..
    De tras vor trage insa copiii copiilor, copiilor nostri..adica nu se stie cate generatii de acum inainte
    Asa au inteles politicenii nostrii DEMOCRATIA.. ei dupa necesitati...noi doar ca sa nu murm de foame ..

    RăspundețiȘtergere
  2. Credeţi că toţi cei 7.500.000 de cetăţeni care au votat (numai în cifre este valabil, după sursele PSD-lui şi binenţeles ale "Antenelor" lui Voiculescu) la referendum sunt dispuşi să copieze exemplul politicienilor în materie de corupţie?

    RăspundețiȘtergere