Politica nu poate opera adânc în conştiinţa unei naţiuni,
fără anestezia minciunii. Valeriu Butulescu
Ecaterina Andronescu,
acuzată de un al DOILEA PLAGIAT
Ministrul Educației e implicat într-un nou scandal de
plagiat, noile acuzaţii fiind prezentate în cadrul emisiunii "Sub semnul
întrebării", de la postul B1 TV. Reporterii "Evenimentului zilei" au
descoperit informații suplimentare şi vor continua, în cursul zilei de
astăzi, dezvăluirile cu privire la acest subiect.
De
data aceasta, este vorba de patru lucrări publicate în perioada
2006-2007 semnate, printre alții, şi de Ecaterina Andronescu şi Sorin
Jinga, profesori la Universitatea Politehnică din Bucureşti.
Potrivit sursei citate, lucrarea inițială a fost publicat, pentru
prima dată, în "Journal of European Ceramic Society", sub semnătura a
nouă cercetători de la Institutul Naţional de Fizica Materialelor de la
Măgurele.
Aceeaşi lucrare a mai fost trimisă de încă trei ori la diferite
publicații de specialitate, cu titluri și autori diferiţi, fără a avea
însă şi vreo modificare de conţinut.
Mai
mult decât atât, cei nouă autori ai lucrării inițiale apar și în cazul
celorlalte trei articole, însă numele Ecaterinei Andronescu şi al lui
Sorin Jinga apar doar în cazul ultimelor trei lucrări.
Potrivit celor patru experţi internaţionali din SUA și Marea Britanie citaţi de integru.org,
cei nouă autori ai lucrării originale pot fi acuzați de autoplagiat, în
timp ce Ecaterina Andronescu și Sorin Jinga pot fi acuzaţi de plagiat,
numele lor fiind adăugate la lista de autori ai unei lucrări ce nu a
suferit nicio modificare de conținut.
Acuzaţiile
de plagiat la adresa ministrului Educaţiei ce au apărut în mass-media
în ultimele zile nu sunt o premieră. Ecaterina Andronescu a mai fost
acuzată de plagiat şi în vara acestui an, când Nicolae Toma, un fost
coleg de-al său de la Facultatea de Chimie Aplicată din cadrul
Universităţii Politehnice Bucureşti, a susținut, într-o emisiune TV, că informațiile
publicate în teza de doctorat a ministrului Educației fuseseră obținute
de soția lui, în urma unei operaţiuni de spionaj industrial.
CITIȚI ȘI:
- MINISTERUL COPY PASTE. Ecaterina Andronescu, acuzată de PLAGIAT
- Ecaterina Andronescu, acuzată că a fost de acord cu un plagiat privind o finanțare în cercetare în valoare de 500.000 euro
- ANDRONEASCA se apără: “NU am SEMNAT nici personal, nici în calitate de RECTOR documentele din cererea de finanțare”
- Corb la corb sau de ce sprijina Ecaterina Andronescu plagiatul lui Ponta?
REVISTA NATURE. E. Andronescu a girat un proiect de cercetare plagiat. Ce răspunde ministrul
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este acuzat de plagiat de revista Nature
DIGI 24
Update: 08-11-2012 10:59
O nouă suspiciune de fraudă intelectuală planează asupra
unui ministru. Jurnaliştii de la revista Nature spun că un proiect de
cercetare, prin care se solicită de la buget o jumătate de milion de
euro şi care a fost asumat de către fostul rector al Universităţii
Politehnica Bucureşti, actualul ministru al Educaţiei, Ecaterina
Andronescu, în noiembrie anul trecut, este un plagiat.
Citiţi şi:
ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a vorbit la Digi24
„Este un mare neadevăr. Eu am un mare respect pentru ceea ce înseamnă
revista Nature pentru ştiinţă , dar pentru cei ce scriu neadevăruri nu am
niciun pic de respect. A fost o propunere de proiect, unde Politehnica
intra în parteneriat cu un institut de cercetări. La invitaţia acelui
institut, doi profesori din Politehnică au acceptat să fie parteneri pe
acest proiect de octoelectronică. Eu sunt chimist, nu am cum să am
pricepere pe acest conţinut. Nu am semnat niciunul din documente.
Pe de altă parte, la notificarea Consiliului de Etică, cei doi
profesori, au dat răspuns şi au spus că acest proiect nu a fost scris
de ei, iar autorul iniţiativei şi-a asumat integral responsabilitatea
acelei propuneri. Suntem în campanie, mai mult decât atât nu am ce să spun. Este un caz atât de tipic de a încerca să murdăreşti pe cineva”, a spus Ecaterina Andronescu.
_____________________________________________
Constatarea ar fi fost făcută de experţi internaţionali. Jurnaliştii prestigioasei reviste spun că obiectivele proiectului, care ar fi trebuit să fie inedite, au fost copiate din cinci lucrări internaţionale.
Proiectul pentru care ar fi semnat Ecaterina Andronescu era o cercetare
în domeniul opticii care avea nevoie de o finanţare de aproape jumătate
de milion de euro de la stat. Documentul a fost întocmit anul trecut de
profesori de la trei universităţi printre care şi Politehnica, şi de
la Institutul Naţional de Studii şi Cercetări în Comunicaţii şi depus la
autoritatea care aproba finanţarea proiectelor de cercetare. Numai că
membrii Comisiei de evaluare au avut suspiciuni de plagiat și au trimis
lucrarea la Consiliul Naţional de Etică pentru a fi analizat. Consiliul
care nu a dat încă un răspus, deşi termenul legal în care ar fi trebuit
să o facă a expirat.
Proiectul a ajuns şi la jurnaliştii de la Nature care, după ce au
consultat o serie de specialişti, au ajuns la concluzia că autorii
lucrării au copiat integral pasaje întregi din cinci surse. Jurnaliştii
Digi 24 au stat de vorbă cu ziariştii de la revista „Nature”.
Proiectul nu este însă singurul suspectat de plagiat. Alte 14 cereri de
finanţare, depuse la Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică în
noiembrie anul trecut, sunt suspecte că au probleme, susţin ziariştii
de la Nature.
A negat că a copiat în şcoală
Recent, Ecaterina Andronescu a fost invitata Elenei Vijulie la emisiunea „Kilometrul 0”.
La un moment dat, în cadrul secţiunii„Test de sinceritate”, ministrul
Educaţiei a fost întrebat dacă a copiat vreodată la şcoală, iar
răspunsul a fost negativ.
„O să dau un răspuns pentru care probabil foarte mulţi elevi nu o să mă
aplaude: nu am copiat niciodată şi nu am picat niciodată niciun
examen”, a spus la momentul respectiv Ecaterina Andronescu.
În luna iunie, revista Nature a declanşat un scandal imens,
susţinând că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de
doctorat. Potrivit prestigioasei publicaţii, mai mult de jumătate din
teza de 432 de pagini a lui Ponta, pe tema funcţionării Curţii Penale
Internaţionale, reprezintă texte copiate.
a demisionat,
în urma acuzaţiilor de plagiat
Ministrul german al Educaţiei, Annette Schavan, o apropiată a cancelarului german Angela Merkel, a demisionat sâmbătă, în urma acuzaţiilor de plagiat, relatează AFP.
Demisia ministrului a fost anunţată sâmbătă de cancelarul german Angela Merkel.
"Annette Schavan mi-a prezentat demisia şi eu am acceptat-o, cu inima grea", a declarat Merkel la Berlin, în cadrul unei întâlniri cu presa alături de ministrul demisionar.
"Annette Schavan mi-a prezentat demisia şi eu am acceptat-o, cu inima grea", a declarat Merkel la Berlin, în cadrul unei întâlniri cu presa alături de ministrul demisionar.
Universitatea din Düsseldorf a decis marţi să-i retragă titlul de doctor
ministrului german al educaţiei, Annette Schavan, după ce consiliul
instituţiei a stabilit că aceasta şi-a plagiat lucrarea de doctorat,
relatează Süddeutsche Zeitung.
După consultări care au durat mai multe ore, membrii Consiliului Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Düsseldorf au stabilit că Annette Schavan a plagiat şi i-au retras titlul de doctor obţinut în urmă cu 33 de ani, a anunţat preşedintele Consiliului, profesorul Bruno Bleckmann.
12 membri au votat pentru retragerea titlului, 2 împotrivă şi unul s-a abţinut.
Schavan, în vârstă de 57 de ani, poate ataca decizia în instanţă.
Acuzaţiile de plagiat au apărut pentru prima dată în aprilie 2012, când un blogger a acuzat-o pe politiciana creştin-democrată că a folosit citate întregi din alte lucrări fără a le pune în ghilimele. Astfel, cel puţin 130 din cele 351 de pagini ale lucrării au fost plagiate.
Annette Schavan, o apropiată a cancelarului german, Angela Merkel, a recunoscut că există o serie de omisiuni în lucrarea sa, dar a negat acuzaţiile de plagiat.
În 2011, ministrul apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, şi el un apropiat al cancelarului, a demisionat după ce i s-a retras titlul de doctor, tot din cauza unui plagiat.
A fost urmat în decurs de doar trei luni de eurodeputata liberală Silvana Koch-Mehrin, care a renunţat la funcţiile deţinute în PE, în urma unor acuzaţii de plagiat.
După consultări care au durat mai multe ore, membrii Consiliului Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Düsseldorf au stabilit că Annette Schavan a plagiat şi i-au retras titlul de doctor obţinut în urmă cu 33 de ani, a anunţat preşedintele Consiliului, profesorul Bruno Bleckmann.
12 membri au votat pentru retragerea titlului, 2 împotrivă şi unul s-a abţinut.
Schavan, în vârstă de 57 de ani, poate ataca decizia în instanţă.
Acuzaţiile de plagiat au apărut pentru prima dată în aprilie 2012, când un blogger a acuzat-o pe politiciana creştin-democrată că a folosit citate întregi din alte lucrări fără a le pune în ghilimele. Astfel, cel puţin 130 din cele 351 de pagini ale lucrării au fost plagiate.
Annette Schavan, o apropiată a cancelarului german, Angela Merkel, a recunoscut că există o serie de omisiuni în lucrarea sa, dar a negat acuzaţiile de plagiat.
În 2011, ministrul apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, şi el un apropiat al cancelarului, a demisionat după ce i s-a retras titlul de doctor, tot din cauza unui plagiat.
A fost urmat în decurs de doar trei luni de eurodeputata liberală Silvana Koch-Mehrin, care a renunţat la funcţiile deţinute în PE, în urma unor acuzaţii de plagiat.
Dar, aşa cum ştim;
Educaţia este cea mai puternică armă
care poate schimba
lumea.
“Nelson
Rolihlahla Mandela, citat despre educaţie”
NE INTERESEAZĂ REALIZAREA
UNUI OBIECTIV FUNDAMENTAL,
RENAŞTEREA CONŞTIINŢEI NAŢIONALE!
Vă prezint o situaţie care ne pune pe gânduri...
În Germania ezistă câteva partide mari cum sunt: SPD, CDU şi FDP.
Nici nu se discută de problema traseismului politic care este o modă în România sau de urmărirea unor avantaje, în cazul în care cetăţenii aparţin unui anumit partid politic.
Rareori se întâmplă anumite greşeli de comportament politic, cum ar fi lipsa de transparenţă în cadrul unei campanii electorale...care a fost posibilă datorită unui trezorier în anul 1992.
Un alt incident mediatizat a fost acela la care doamna cancelar Angela Merkel a călătorit alături de soţul domniei sale pe o porţiune de traseu către reşedinţa oficială.
Binenţeles, au fost luate în timpul cel mai scurt măsurile de rigoare în consecinţă, deşi acest caz nu s-a mai petrecut până la acea dată (faptul că maşina era de serviciu şi că soţul Doamnei nu deţinea nicio funcţie publică)
Dăcă în componenţa unui partid există o persoană care este condamnată, cu siguranţă aceasta nu mai are nicio credibilitate, dându-şi demisia, nici vorbă de o posibilă promovare (avansare), precum în România.
Există o vorbă, "nu se dă cinstea pe ruşine", nimeni nu are interes ca pentru capriciile unei persoane să se ajungă la distrugerea imaginii unei organizaţii!
La germani, bunul simt contează şi în politică, motiv pentru care demisiile se dau cu lejeritate şi fără frustare, atunci când publicul sau mass-media constată incompetenţa unui politician în domeniul său de activitate.
Revenind la cetătenii din România, aceştia nu sunt interesaţi decât într-o măsură neinsemnată de actualele probleme ale politicienilor: modificarea Constituţiei, regionalizarea, schimbarea preşedintelui, superimunitatea parlamentară. Toate aceste aspecte sunt considerate de ei "colaterale". Românii doresc să-şi rezolve probleme esenţiale cum sunt: mărirea salariilor şi a pensiilor, ocuparea unor locuri de muncă, trăiesc de pe o zi pe alta în sărăcie, nu au bani pentru taxe, impozite, hrana de toate zilele, etc.
"Poporul moare de foame şi vrea să muncească", dar, cine să-l sprijine?
DUPĂ MODELUL GERMAN
ŞI ÎN ROMÂNIA AVEM O SOLUŢIE...
În Germania, trebuie să ştiţi că de mai mulţi ani activează un partid care se numeşte "FDP". Cine se alătură acestui partid, nu are de ce să regrete, doarece, de fiecare dată, acesta,
înclină balanţa politicii de partea sa.
Iată, un astfel de partid ar trebui să existe şi în România!
Acest partid de "mijloc", cu orientări politice de stânga şi de dreapta are un mare număr de membri şi
are o deosebită pondere pe scena politică în Germania.
După cum ştiţi, în cel mai scurt timp
Asociaţia "ALIANŢA LEGE şi ORDINE"
încearcă să obţină semnăturile pentru a se transforma în partid
În ce constă această mare schimbare
pe scena politică românescă?
De la "PSD" ajungem la "ALO",
dar...cu demnitate naţională!
http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8263
Dragi români!
„ALO” este mărţişorul preferat de români, simbol al înnoirii politicii actuale.
Sursa: MCP Press Agency, MARIAN TAUBINGER
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu