USL netezeşte drumul pentru noua Constituţie
sau trece la abuzuri anti constituţionale?
ADIO POPOR ROMÂN!
ARTICOLUL 2
din Constitutia Romaniei (in vigoare)
Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită
prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere,
periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Începând cu ianuarie 2010 şi până astăzi, întreaga clasă politică a
dovedit că poporul român, românii, şi-au pierdut SUVERANITATEA, chiar
dacă le-a fost garantată şi protejată prin Constituţia României.
Constituţia în vigoare prevede că poporul român îşi poate exercita
suveranitatea atât prin Parlament (chiar dacă am ales greşit cei mai
hoţi şi mai tâmpiţi reprezentanţi) CÂT ŞI PRIN REFERENDUM.
În decembrie 2009 poporul romaân şi-a exprimat SUVERANITATEA prin
Referendum şi a hotărât să avem 300 de parlamentari. Aproape 8 milioane
de români au hotărât acest lucru!
De atunci şi până astăzi, împotriva Constituţiei, grupuri politice şi
persoane şi-au exercitat suveranitatea în nume propriu şi au anulat
HOTĂRÂREA POPORULUI deşi Referendumul a fost legal validat.
Fapta
interzisă prin actuala Constituţie!!! Ba mai mult, poporul român a fost
pedepsit cu 588 de parlamentari, aproape dublu.
Din moment ce nu există o hotărâre a Parlamentului României (adică a
aleşilor noştri) de anulare a Referendumului şi a voinţei populare din
2009, deci nu există o lovitură de stat împotriva acestui popor, rezultă
că SUVERANITATEA ROMÂNILOR este încălcată în mod neconstituţional de
peste 3 ani de zile.
Democraţia a fost practic desfiinţată de către
Parlament! De peste 3 ani, clasa politică a confiscat suveranitatea
românilor!
CULMEA, aceeaşi clasă politică doreşte revizuirea Constituţiei, fără
explicaţii pentru urgenţă majoră şi,
ATENŢIE, are nevoie de poporul
român, aşa prevede Constituţia în vigoare!
Adică îţi baţi joc de popor de peste 3 ani, dar ai nevoie de el ca să îţi valideze “noua” Constituţie!
CULMEA BADJOCORII NAŢIONALE, în “noua” Constituţie nu se vorbeşte
despre români, ci doar despre politicienii care ne-au confiscat ţara. Nu
se vorbeşte despre proprietate, despre protejarea resurselor şi
valorilor naţionale şi nu există niciun mecanism prin care POPORUL
ROMÂN, sătul de blaturile şi jafurile clasei politice transpartinice, să
poată să dizolve Parlamentul ostil naţiunii!
În actuala Constituţie mai avem mici portiţe, în viitoarea Constituţie avem doar cătuşe la mâini şi căluşul în gură!!
Dictatorul Ceauşescu a fugit speriat cu elicopterul în faţa unei
mulţimi de 200.000 de români, actuala clasa politică de 75% îşi scrie o
Constituţie care îi va permite să sfideze 8 milioane de români, ba chiar
17 milioane!
Aştia nu sânt sănătoşi, ăştia vor sânge! De parcă nu le-a ajuns sângele din decembrie ’89!
Am întrebat un parlamentar român inteligent şi cu vechi state CUM
putem dizolva Parlamentul, noi românii, în situaţia în care constatăm că
parlamentarii de toate culorile şi-au dat mâna peste ţară împotriva
propriului popor?! Ştiţi ce mi-a răspuns, şi nu a fost cinic?! Ci doar
realist. Ori aşteptăm 4 ani, ori venim cu nişte kalaşnikoave! Brrr!
Dulce Românie, trezeşte-te! Sântem în ultimul ceas! Dacă nu
introducem în viitoarea Constituţie SUVERANITATEA poporului român,
sântem morţi. NAŞUL TV SOMEAZĂ clasa politică să introducă, în viitoarea
Constituţie, câteva articole esenţiale pentru salvarea acestui neam.
Deocamdată un prim articol:
Poporul român are dreptul să organizeze Referendum, pentru DIZOLVAREA
PARLAMENTULUI sau pentru DEMITEREA PREŞEDINTELUI, fără niciun obstacol
sau condiţionare politică sau geografică, prin simpla strângere a
500.000 de semnături, inclusiv electronice. Dacă avem un cvorum de 30%,
Parlamentul este dizolvat sau Preşedintele este demis. PUNCT!
Vor urma şi alte articole obligatorii, nu de alta, dar asta nu e
Constituţia politicienilor mafioţi, ci Constituţia unui popor rezistent.
Sânteţi de acord cu acest prim articol?! Înţelegeţi ce ni se pregăteşte?!
Ieşiţi la vot pe NAŞUL.TV şi
răspândiţi acest articol perfect constituţional, altfel ne merităm
soarta! Nu uitaţi, actuala clasă politică nu poate modifica actuala
Constituţie fără popor!
DA sau NU?! Haideţi să ne recuperăm ţara din mâinile unor găsti
mafiote!
Nu vedeţi că ei trăiesc bine de 23 de ani, iar noi suntem nişte
sclavi pârliţi pe plantaţia România?!?!
Deşteaptă-te Române sau Adio Popor Român!
Să fiţi iubiţi!
USL netezeşte drumul pentru noua Constituţie
USL face Constituţie pe pofta PSD
referendumul este
validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din
alegătorii înscrişi pe listele electorale. Proiectul, iniţiat de un grup
de parlamentari USL, a fost aprobat cu 221 de voturi „pentru“, 73 de
voturi „împotrivă“ şi două abţineri. Camera Deputaţilor este for
decizional cu acest proiect. PDL, UDMR şi PPDD au votat împotrivă şi vor
contesta legea la Curtea Constituţională.
Citeste mai mult: adev.ro/mnkkf0
Citeste mai mult: adev.ro/mnkkf0
Năstase critică USL în demersurile privind revizuirea Constituției
URMĂRIŢI ÎN ACEST ARTICOL
conflictul deja existent între:
- generaţii (Ponta şi Năstase)
- şefii aceluiaşi partid, PSD
(în prezent, Ponta şi în trecut, Năstase)
“Cum
poate fi constrâns un preşedinte să rămână în haina constituţională,
greu de spus. Eventual prin suspendare. Dacă ne apucăm să punem în
Constituţie tot ce nu are voie să facă un preşedinte va fi foarte
complicat. Un text constituţional nu poate să blocheze aplicarea, sau
interpretarea cu rea credinta a textului său“, a declarat Adrian Năstase, joi, la Palatul Parlamentului.
http://www.ghimpele.ro/2013/05/nastase-critica-usl-in-demersurile-privind-revizuirea-constitutiei/
Vă recomand să citiţi si acest articol:
Parlamentarii au cărţile pregătite: USL conduce la fel ca altădată…
http://comunicatpentruromani.blogspot.ro/2013/03/parlamentarii-au-cartile-pregatite-usl.html
ALO - Un nou partid
pe scena politică românească
Articol nou în „MOMENTUL COMUNICĂRII PUBLICE”: ADIO POPOR ROMÂN!
http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8408
C O M U N I C A T CU “D A R”
( D e s t e a p
t a – t e A C U M , R o m a n e ! )
RăspundețiȘtergereRaspunsul presedintelui “ALO”,
la interviul cu MCP Press Agency
http://www.youtube.com/watch?v=RFG5qACvEZU