Pentru o Românie sigură şi prosperă!
ALO - Un nou partid
pe scena politică românească
COMUNICAT DE PRESĂ- Convenţia Naţională Alianţa Lege şi Ordine
În data de 29.06.2013, la Hotel Novotel din Bucureşti, a avut loc
Convenţia Naţională a Alianţei Lege si Ordine, partid aflat în proces de
înfiinţare.
Astfel, după lansarea în ţară a peste 24 de
organizaţii judeţene ale noului partid, conducerea şi membrii fondatori
ai O.N.G Alianţa Lege şi Ordine (Conf. univ.avocat Gheorghe Dinu, G-ral ®
Bartolomeu Constantin Săvoiu, Dr. Alice Florescu, Av. Adrian Dinu, Ec.
Octavian Albu, etc) au decis transformarea O.N.G-ului în partid politic.
De ce s-a întâlnit premierul Ponta cu Angela Merkel
A.L.O, aterizează încă un partid!
Oficial, suntem săracii Europei: nivelul nostru de trai este ultimul din UE, penultimii în top sunt bulgarii
Cealaltă Românie
Cealaltă Românie
Ne-am
obişnuit să vorbim despre ţara noastră în termeni de probleme, de
incongruenţe, de nemulţumiri. Avem o relaţie pragmatică în care vrem
anumite lucruri şi comentăm negativ când ele nu se întâmplă. Dincolo de
necesităţi şi doleanţe, poate ar trebui să construim şi o altfel de
raportare, care nu ţine seama de contingent. Ar trebui să ne iubim ţara
dincolo de imperfecţiunile zilnice, dar pentru asta ar trebui să privim
spre cealaltă Românie...
Iubesc România Rusaliilor, a iei
româneşti, a tradiţiilor de Sânziene, a mănăstirilor străvechi, a
folclorului izvorât dinainte de timpul istoriei consemnate. Dar despre
această Românie se vorbeşte prea puţin... Iubesc România nu pentru că
sunt politician şi aşa dă bine, nici pentru că nu aş fi conştient de
lucrurile care trebuie îndreptate în această ţară. O iubesc cu
luciditate tocmai pentru că există un fond spiritual care nu a fost
niciodată atins de peremptoriul existenţei cotidiene. Iubesc sufletul ei
care a ştiut să rămână viu şi aparte indiferent de epoca istorică sau
de crizele prin care am trecut ca naţiune. Iar prima calitate a României
este faptul că e vie. Se poate spune orice despre situaţia noastră, dar
nu că nu suntem vii în sens profund, plini de substanţă, interesanţi şi
pasionali şi încă într-un mod aparte. Ştiu că această originalitate a
fiinţării noastre a fost pusă sub semnul întrebării şi valorificată
critic, ca un defect de a nu fi în rândul lumii, ca alţii. Dar eu nu
vreau să fim ca alţii. Vreau să învăţăm lucrurile bune pe care le-au
realizat alţii, dar fără să ne pierdem identitatea. De asemenea, mă
doare să văd că singura raportare la România e sub aspect socio-politic.
Un neam nu se reduce la succesul său istoric sau la PIB-ul pe cap de
locuitor. Această viziune materialistă, oricât de utilă ar fi din punct
de vedere statistic, este reducţionistă. Prin paralelism, este ca şi cum
ai judeca personalitatea cuiva după banii din cont. Are bani mulţi, e
”realizat”. Nu are bani, nu merită numele de om. Cum am putea atunci să
reducem relaţia noastră cu România la bonitatea ei financiară?
Iubesc
România pentru că există dincolo de economie, de politică, de sistemul
statal. România nu a început să existe la data constituirii ei ca stat
modern şi nu se reduce la atâta. Dacă istoria noastră ar fi doar din
secolul XIX, când am obţinut voie de la diferitele stăpâniri vremelnice
să existăm în mod oficial, sau doar de la 1918 când Europa ne-a
recunoscut integritatea statală, am fi foarte săraci. Este o hibă a
modernităţii să judecăm ţările, neamurile şi indivizii doar după ceea ce
au în buzunar. Dacă tot ne revendicăm de la cultura creştină la nivel
european, ar trebui să ne amintim că nu haina îl face pe om, aşadar nici
potenţa sa financiaro-politică. De unde tendinţa de a ne judeca doar
prin prisma strâmtă a clasificării bogăţiei? Invalidăm astfel secole de
cultură şi spiritualitate care au pus pe primul loc calitatea umană şi
abia apoi succesul în această lume.
Iubesc România Rusaliilor,
a iei româneşti, a tradiţiilor de Sânziene, a mănăstirilor străvechi, a
folclorului izvorât dinainte de timpul istoriei consemnate. Dar despre
această Românie se vorbeşte prea puţin...
Dacă ne limităm la
judecata aparenţelor, Iisus a fost un ratat (ce personaj fără carieră!),
marii scriitori şi artişti ai lumii şi-au desfăşurat periplul prin
această lume inutil, pentru că aveau un PIB negativ (câţi nu au murit
plini de datorii?), iar strămoşii noştri trebui uitaţi şi şterşi din
istorie pentru că, după ce au mâncat din blide de aur pe vremea dacilor,
au dus-o dintr-o nevoie într-alta. Pe firul acestei viziuni profund
eronate s-a ajuns să transformăm în vedete miliardarii de carton
post-decembrişti ca şi cum ei ar reprezenta modelul succesului şi aşadar
al umanităţii împlinite.
Iubesc România pentru că este
profundă, pentru că mai ştie ce înseamnă o sărbătoare (altceva decât
consumism şi cumpărături, adică), pentru că ştie să se bucure în
puţinele clipe de răgaz şi pentru că nu şi-a pierdut credinţa. O iubesc
pentru toleranţa ei cu cei care îi vor răul şi pentru sufletul ei mare
în raport cu judecăţile strâmbe şi răuvoitoare. România vede dincolo de
istorie şi de clasificări şi trăieşte într-un alt spaţiu şi timp. E
suficient să ieşi din aglomeraţie şi să să te îndrepţi spre locurile mai
liniştite ca să îţi dai seama că neamul nostru nu a părăsit raportul cu
eternitatea şi că nici nu are de gând să o facă, pentru că sisteme
trecătoare a văzut destule, dar niciunul dintre ele nu se compară cu
veşnicia. Există în România o sumedenie de locuri în care timpul parcă
s-a oprit, pentru că ceasul artificial al omenirii care îşi împarte în
mod matematic ziua în ore, minute şi secunde nu a pornit, de fapt,
niciodată. Există tărâmuri de basm în România pe care civilizaţia nu a
reuşit să le modifice şi ele sunt la fel de valoroase şi de imemoriale
ca şi tradiţiile.
Iubesc România pentru că nu se închină la timp,
deşi îşi plăteşte obligaţiile faţă de acesta. Pentru că nu crede în
puterile trecătoare, deşi este perfect conştientă de existenţa lor.
Pentru că are suflet, chiar dacă acest lucru a costat-o imens in
istorie. Iar dacă în raport cu stăpânii lumii a avut de pierdut, românii
s-au salvat mereu pentru că erau stăpânii timpului, adică deasupra
acestuia. Imperiile vin şi trec, la fel şi stăpânirile, neamul românesc
rămâne pentru că e conectat la transcendent. Relaţia cu acesta ia
diferite forme, unele greu de dibuit, dar canalul de comunicare cu ceea
ce este dincolo rămâne deschis şi acest lucru ne asigură libertatea. Nu
am fi vii dacă nu am fi liberi şi am fost dispuşi să plătim orice preţ
pentru a rămâne liberi. De aceea iubesc România, pentru că este
liberă...
Împreună putem să schimbăm ceva...
http://www.youtube.com/watch?v=PrWuyRZ-Xb0
"ALO" VA PROMOVA MODELUL DOCTRINEI AMERICANE ÎN POLITICA ROMÂNEASCĂ.
"ALO" VA PROMOVA MODELUL DOCTRINEI AMERICANE ÎN POLITICA ROMÂNEASCĂ.
http://www.youtube.com/watch?v=gDt6_0ymDBA
Preşedintele "ALO" afirmă că:"problemele românilor nu au culoare politică!"
Preşedintele "ALO" afirmă că:"problemele românilor nu au culoare politică!"
http://www.youtube.com/watch?v=qGpkufFWtqE
„ALO" a devenit o forţă politică pentru că...România arde!
„ALO" a devenit o forţă politică pentru că...România arde!
„ALO" pledează pentru puterea intelectual-ştiinţifică!
http://www.youtube.com/watch?v=lCGukLl46Qs
„ALO" -- Partidul care va conduce aşa cum trebuie, România.
„ALO" -- Partidul care va conduce aşa cum trebuie, România.
dar nu este o realitate!
„Aici este pulsul renaşterii României!"
Interviu cu preşedintele „ALO" Av. Gheorghe Dinu
NOTĂ!
ACESTE 10 VIDEOCLIPURI, LE PUTEŢI VIZUALIZA ŞI PE BLOGUL:
“ALO, AICI ESTE PULSUL RENAŞTERII ROMÂNIEI!"
TOT CE-I BUN ÎN TIMIŞOARA VA AJUNGE-N TOATĂ ŢARA!
C O M U N I C A T CU “D A R”
( D e s t e a p
t a – t e A C U M , R o m a n e ! )
Sursa: MCP Press Agency, Mihai Georgevici
Atenţie!
RăspundețiȘtergereFiindcă sunteţi prea bun..., vedeţi pe cine luaţi la drum, căci lingăii sunt destui, dar când vor fi mari, unii dintre ei vor fi tâlhari, aşa cum Azor s-a lămurit cu cel câine "jigodit" căci potaia atrădat şi cu porcii s-a-hăitat
AZOR ŞI POTIA
"Dacă înţelegeţi ce-a păţit Azor ,
Nu primiţi în curte pe un trădător!"
Astă vară,-n prispa casei, lui Tarzan Azor spunea:
- Ce înseamnă să ai milă de-un sfrijit ce mă ruga
Să-l primesc în bătătură, să-i dau hrană că-i lihnit...
Cum îţi spun, mi-aduc minte, într-o seara-n asfinţit
Scriam ultima filă din "Cartea vieţii mle" printre câini...
Când în faţa îmi apare o potaie - venită de prin străini.
Se târa sfios, teama îl oprise-n prag, şi cu ochi blajini
Mă privea ca pe un sfânt că parcă-mi venea să plâng.
Îmi săruta laba îndelung, şi văzând că nu-l alung,
Cu un resemnat stătea, botul şi-a-ntins pe podea...
Cine s-ar fi-ndurat să nu-i dea o pâine şi lapte să bea?
A primit în dar o friptură-n sânge..., buzele-şi lingea.
Când s-a săturat, s-a retras în tindă şi din cap dădea,
Sermn că-i plăcuse; se vedea, săracul, mulţumit era.
Zi de zi Duluş venea când mâncam, era respectuos...
Mă asculta şi adesea îi ziceam: "Căţel credincios!"
Prinsese putere, nu mai era jerpelit, se întremase...
Mofturosul se-nvăţase la carne, nu mai voia oase.
Servea cu vecinii, care-l admirau, copănele, ficăţei,
Câte-un vin gusta când eram la chef cu amicii mei.
L-am pus şef de pază la o porcărie: să fie cinstit,
Să nu fure; toţi îl ştiau că-i un venetic, câine pripăşit.
La o sărbătoare, unde avea-n pază mesele întinse,
Potaia mă privi-ncruntat, nu mă cunoştea şi-mi zise:
- N-ai voie! Este rezervat pentru persoane distinse,
Aşa-mi cer e ştabul şi, fără ruşine, nemernicul râse.
L-am privit în ochi, potaia rânjea... plin de bucurie;
Mâna ce-l hrănise... o schimbase cu o porcărie.
- Prietene, un înţelept a grăit: "Cine-n viaţă face bine,
Niciodată nu e răsplătit!", şi adesea păţeşte ca tine...
Mi la strâns la piept fratele Tarzan, şi-i zise revoltat:
- O aşa potaie cine-l pomeneşte, când va fi-ngropat?!