duminică, 28 iulie 2013

Nu uitaţi "Declaraţia unui oficial al Vaticanului"!


 Nu uitaţi "Declaraţia unui oficial al Vaticanului"!

LIMBA LATINĂ SE TRAGE 

DIN LIMBA ROMÂNĂ ARHAICĂ



   Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea și membru al Comisiei Teologice Internaţionale, unul din oamenii care au avut acces la documente secrete din arhiva Vaticanului, a făcut o declaraţie surprinzătoare: “Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.
   Conform declaraţiei lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori. Vorbeau în limba din care se născuse chiar latina. Pe Columna de la Roma, solii daci se adresează împăratului Traian fără transaltor. Din această perspectivă, românii apar drept unul şi acelaşi popor cu dacii, continuatorii direcţi şi legitimi ai acestora. Mai mult, rezultă că şi romanii au fost de neam tracic. Prin urmare, războiul pe care l-au purtat romanii pentru aurul dacilor, a fost un război fratricid.
   Italienii, francezii, spaniolii şi portughezii contemporani vorbesc dialecte provenind din limba română arhaică.
Și când te gândeşti că minoritatea maghiară din țara noastră tratează cu dispreț limba română, deși se duce duminică la biserica catolică să asculte cu smerenie slujba religioasă în limba latină!
   În anul 1979, dr. Nicolaie Copoiu, secretar științific al Institutului de Studii istorice și social-politice, m-a convocat la institut să-mi arate un document procurat pe căi diplomatice de la Biblioteca Universității din Uppsala (Suedia). Era vorba de o carte de mari dimensiuni, scrisă în limba latină medievală, intitulată „Zamolxis, primul legiuitor al Terrei”. Cartea s-a pierdut în vâltoarea evenimentelor din decembrie ’89, ca și alte documente cu valoare istorică inestimabilă privind istoria poporului român. Am aflat câțiva ani mai târziu că, acea carte-document din Biblioteca Universității din Uppsala a fost vândută de către un “revoluționar” român, unui colecționar american pentru 1.500 de dolari. Așa suntem noi, românii, ne vindem și cenușa de sub vatra străbună pentru câțiva arginți.

   Cred că a sosit timpul ca poporul român să ridice fruntea din țărână şi să privească cu încredere în jurul său. Și să îşi asume viitorul prin propriile strădanii.




http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?pid=8970#p8970


C O M U N I C A T  CU “D A R” 
( D e s t e a p t a – t e  A C U M ,  R o m a n e ! )






Sursa: MCP Press Agency, Marian Popa

 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu