Vă prezint un comentariu la articolul: 
Către cei care ne-au determinat
să le dăm votul
de la blogul STAREA NAŢIUNII
Aceasta este stânga mea, de vreţi...mergeţi dupa ea!
http://comunicatpentruromani.blogspot.ro/2013/03/asta-este-stanga-mea-de-vretimergeti.html
Vom începe să numărăm zilele
până când vă vom cere să plecaţi
(Pentru a risipi orice 
îndoială mă adresez celor din USL, deși tot atât de bine s-ar fi putut 
înțelege că în mare parte cei ce ne-au ”obligat” să votăm așa cum am 
făcut-o în 9 decembrie 2012, sunt cei care au dus aproape la perfecțiune
 noțiunea de ”jaf instituțional”)
Aşadar domnilor din USL:
Au trecut cele 90 zile de când ați preluat de facto puterea
 pe care votul nostru v-a conferit-o cu atâta nerăbdare, având în vedere
 evenimentele din vară. Cu excepția câtorva măsuri reparatorii suntem 
nevoiți să recunoaștem că suntem protagoniştii unei alte ”țepe”
 pe care din păcate cu regularitate în cei 22 ani o luăm. Expresia nu 
este nici pe departe una exagerată sau nepotrivită întrucât ea 
întruneşte atributele care o definesc. Suntem în măsură să putem 
observa, datorită experienţei acumulate, atunci când suntem respectaţi 
ca şi popor de cei pe care îi mandatăm să ne guverneze şi în acelaşi 
timp vedem desluşit când suntem traşi pe sfoară.
 ”Dreptatea până la capăt”
 a luat sfârşit în momentul în care cei mai de nădejde stâlpi ai 
guvernelor lui Băsescu şi-au găsit loc  prin Guvernul vostru şi mai apoi
 când cireaşa coabitării în schimbul semnării decretului de numire. 
Niciodată adevărul nu se sacrifică, iar când la mijloc este un popor cu 
atât mai mult. Dovada faptului că ați ales greşit stă chiar în 
imposibilitatea de a poziţiona ţara pe un drum care să ne poată 
identifica precum Şi prosopul aruncat în curtea de la Cotroceni, căci 
bataia de joc a câtorva care, precum soldatul japonez, încă mai sunt 
lăsaţi să creadă că pot întoarce lucrurile după cum le spune ”respinsul”. Mulţumită vouă.
  În final vă spunem că noi cei care am 
ieşit în stradă anul trecut, aşa nebăgaţi în seamă cum suntem acum nu ne
 simţim manipulaţi, pentru că am facut-o pentru ţara noastră,
 pe care o iubim necondiţionat aşa cum ne-au învățat cei de dinaintea 
noastră. Ne simţim însă înşelaţi, prostiţi, minţiţi atâta timp cât 
printre voi încă se găsesc cei care fură, mint şi îşi bat joc de români.
 Iar continuând cu aceiaşi indivizi prin birouri vom înţelege reaua 
voastră credinţă în ceea ce priveşte dreptatea de care vorbeaţi. Şi, ca 
urmare vom începe să numărăm zilele până când vă vom cere să plecaţi.
Puneţi-vă bine cu Jose Manuel Barroso et comp., pentru următoarea stagiune. Nu se ştie niciodată.
Ceialalţi, ce se chinuie să nu dispară le spunem să nu-şi facă iluzii că pentru ei vremea se scurge neprescriptibil.
Virgil Florea
16.03.2013
Pentru a vă convinge de situaţia existentă în Moldova, asemănătoare României, 
vă rugăm să urmăriţi acest articol:
vă rugăm să urmăriţi acest articol:
„Politicienii moldoveni să se gândească la
interesele ţării şi ale cetăţenilor,
nu la interesele de partid.”
Şi după toate acestea, în sfârşit,
după 23 de ani de instabilitate pe plan social şi politic
aflaţi o veste îmbucurătoare:
înfiinţarea unui nou partid, cu numele:
ALIANŢA LEGE ŞI ORDINE ( ALO ), 
care "are drept scop dezvoltarea şi modernizarea societăţii 
româneşti prin promovarea şi punerea în practică în România a doctrinei 
ordoliberale contemporane de vocaţie germană, 
cu elemente sociale de tradiţionalism de tip japonez.
cu elemente sociale de tradiţionalism de tip japonez.
Fraza de încheiere a acestui Program Politic al Partidului ALO este următoarea:
Aceasta este şansa noastră,
Sursa: MCP Press Agency, Marian Taubinger



 
Buna ziua,
RăspundețiȘtergereSalut aceasta miscare politica A.L.O., pentru obiectivele si strategia de combatere a coruptiei, pentru curajul de a respecta legea si ordinea.
In conditiile actualei guvernari, de instabilitate politica, dezordine si somaj, avem o singura sansa; un partid nou, Alianţa Lege şi Ordine si un nume incomod actualilor politicieni - av.Gheorghe DINU.
Cu stima,
Vasilescu Gica
Articol nou în „MOMENTUL COMUNICĂRII PUBLICE”:
RăspundețiȘtergereADIO POPOR ROMÂN!
http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8408